Scrisoare către tata !

Nu știu cu ce să încep și unde sa termin. Îmi e dor să îți simt prezenta și să văd chipul pe care, uneori uit să îl privesc în mintea mea pierdută printre greutățile ce trebuie să le trec.
Simt nevoia câteodată să vorbesc cu tine, să știu ce gândești și ce m-ai sfătuii să fac în unele situații. E greu să stii că nu poți să atingi și să vorbești cu cineva . M-am resemnat. Ideea asta s-a fixat deja în mintea mea. Uneori cred că totul se întâmplă cu un scop și că tu ai avut un scop prin a dispărea.


Ști de ce afirm asta? Pentru că, de fiecare dată când simt că îmi va fi greu, încerc să găsesc o rezolvare . De fiecare dată timpul trece fulgerător și îngrijorarea mea se îndreaptă către alt subiect . Deoarece totul a trecut. S-a rezolvat ca prin minune și eu sunt încă aici, așteptând sa primesc răspuns la miile de întrebebări ascunse în mintea mea.


Nu esti aici dar știu că totul are un sens și o destinație. Nu știu încă unde duc toate întâmplările din viața mea, dar știu că voi afla răspunsul odată cu scurgerea nisipului din clepsidră. Fiecare om din viața mea a trezit în mine un vis și într-o oarecare măsură, o dezamagire. Fiecare mi-a oferit o lecție și o experiență.
Am învățat să nu mă plâng și să privesc înainte, pentru că nimeni nu aparține nimanui și niciodată nu se termină nimic. Totul renaște, totul se schimbă,fie că vrem sau nu să trăim cu acest gând.


Tu nu erai așa, tu nu plângeai să te descarci și nu vorbeai singur doar ca să te audă cineva. Tu țineai in tine totul. E greșit ? Nu! Pentru că eu vorbesc cu tine . Rostind tot ce gândesc îmi aud viața și încerc mereu sa cântăresc totul. Mereu caut soluția perfecta.
Iubesc! Iubesc totul fără să cred cu dispare sau că poate să mi se distrugă fericirea. Niciodată nu las din mâna mea simplă speranța și lipsa ta m-a învățat să rămân la fel. Chiar dacă oamenii din jurul meu mă forțează să trec în rândul lor. De ce eu nu pot să mă detașez ușor de oameni? De ce cred mult in loialitate și sinceritate? In ziua de azi, aceste două calități au devenit ca un fel de “x” pe o hartă a comorilor. Nu pot sa explic răutatea și invidia. Da, poate lipsurile unei persoane duc la schimbare. Dar de ce eu trăiesc cu lipsuri fără a arăta asta? De ce schițez mereu un zâmbet chiar dacă în mine se declanșează o furtună? Ura naște ură! Oamenii din mediul meu înconjurător îmi demonstrează asta zilnic și eu tot forțez realitatea. Prefer să fiu oaia neagră din mulțime , decât o altă copie parcă trasă la indigo.


De cele mai multe ori, când am un gând negativ și distrugător , ma gândesc la tine. Îmi imaginez ce ai spune tu dacă eu aș proceda așa. Nu vreau să te fac de rușine și nu pot sa îmi imaginez cum e sa fii supărat. Tristețea ta m-ar doborî. Așa ca, mai bine ucid toate gândurile rele și rămân eu! Simplitatea mea o vedeam și în tine. Căldura sufleteasca ce te caracteriza m-a învățat să iubesc orice. Sa fiu devotată și loială fiecărui lucru sau persoane care îmi trece prin viața.
Am momente de furie, momente greșite și lipsite de moralitate. Le regret! Urăsc sa îmi aduc aminte cum mă agăț de fiecare lucru care îmi scapă printre degete . Refuz să las liberă persoana pe care o iubesc, dar pentru o perioada scurta de timp. Până realizez gravitatea situației și devin pozitivă și constructiva.


Răbdarea și siguranța m-au făcut să depășesc obstacolele și să le iau ca pe un test. E bine din când în când să ți se testeze și viața, așa, elimini și persoanele care te trag în jos și care te fac să devii alt om. Dacă ar rămâne lângă tine toate crengile picate ai putea sa faci un foc de tabără…